sâmbătă, 26 februarie 2011

Crearea unui nou orizont!

     In zilele trecute a existat o voce care ne tot soptea faptul ca, Emil Boc va fi demis din functia de premier, prin prizma mai multor evenimente dezagreabile. Acum, vreau sa elucidam aceasta controversa derizorie care a fost creata tot de catre actualul presedinte al Romaniei, probabil cu scopul de a ne acapara atentia, astfel incat sa nu mai avem in vizor faptele negative practicate pana in acest moment de catre "domnia sa". Observ ca strategiile presedintelui pe 2011 sunt mult mai periculoase ca cele din trecut, ajungand chiar la faptul de a crea din Emil Boc un prototip in gasirea principalului vinovat pentru situatia delicata a economiei romanesti. Din considerente necunoscute de mine, presedintele nu mai are nici o retinere il al denigra pe subordonatul sau care nu a facut decat sa  i se supuna intru totul, insa din pacate tot acesta este cel care sufera in urma deciziilor luate de Basescu.
     Coreland aceasta atitudine incoerenta a puterii cu cea a opozitie, constat faptul ca cea din urma este mult mai interesata de solutionarea problemelor cetatenesti. Un exemplu concret poate fi chiar omul de afaceri Dan Voiculescu, care este un reprezentant onorabil al opozitiei si un aprig adversar al lui Traian Basescu, reusind in ultima perioada sa gasesca mai multe solutii viabile pentru cresterea orizontului economic si politic romanesc. 
     Voiculescu a selectat 10  domenii de activitate, ce ar putea fi imbunatatite, intrucat acestea dispun de  un potential de crestere semnificativ, insa nu au fost gestionate de oameni competenti care sa evidentieze acest lucru. Domeniile sunt: economie, sanatate, educatie, justitie, agricultura, administratie, relatii externe, politici sociale, demografie si turism.
       "In fiecare dintre aceste domenii, Romania are un potential de crestere semnificativ. Pentru fiecare dintre aceste domenii, romanii inteligenti, creativi si responsabili pot identifica solutii pentru depasirea crizei, solutii pentru progres." a specificat omul de afaceri pe blogul sau personal. Iar daca tot sunt la capitolul acesta doresc sa ii multumesc, atat pentru eforturile depuse in politica romaneasca cat si pentru sprijinul pe care acesta il ofera studentilor ce doresc sa ajunga performeri in cladirea unei cariere stabile.

luni, 21 februarie 2011

TOP CELE MAI INOVATIVE COMPANII

                

          1. Apple ( Smartphone, iPhone, iPad )
          2. Twitter ( 5 ani de crestere microblogging )
          3. Facebook ( in prezent are 600 milioane de utilizatori )
          4. Nissan ( Leaf: 100% electric )
          5. Groupon ( cel mai marcant fenomen din retail )

     Intr-o perioada atat de dificila, in care criza economica si-a pus amprenta la nivel mondial, cele mai mari companii se lupta pentru a obtine o notorietate intangibila in lume. "Sunt din pacate companii efemere", precizeaza cei de la Fast Company ( realizatorii topului ), accentuand faptul ca acestea se vor eroda pana in 2025 si vor fi inlocuite de altele, care la randul lor vor dispunde de o tehnologie mult mai avansata si practica.
     Din pacate sau poate din fericire, pentru unele persoane, este atat de evident ca tehnologia ne-a depasit umanitatea, lasand deoparte valorile spirituale. Insa un lucru dramatic este ca noi ne lasam acaparati de acest fenomen, devenind tot mai plastici!

Romania indatorata pana in 2019!

                Datoria publica a Romaniei s-a dublat odata cu aparitia crizei economice, ajungand la o valoare de peste 190 miliarde de lei, ceea ce este echivalentul a 54 miliarde de euro.
               2008=>> 109,1 miliarde lei
               2009=>> 147,3 miliarde lei
               2010=>> 193,89 miliarde lei
    In prezent se pare ca Romania se confrunta cu o criza economica fara precedent, urmata fiind de una alimentara, asa cum s-a afirmat de catre specialistii internationali. In perioada ce va urma intregul plan mondial va fi afectat de criza de alimente, preturile acestora ajungand sa se dubleze. In acest context, Romania este in dificultate,spre deosebire de alte tari, intrucat are dezavantaje economice grandioase care pot conduce spre colaps intern.
    Cu putin timp in urma, premierul(INCA ACTUAL) Emil Boc facea declaratii spunand faptul ca, "Incepand cu 2011, mergem pe crestere economica", o afirmatie eronata sustinuta decat de el si restul gastii sale PDL-iste. Daca analizam putin economia romaneasca per ansamblu si masurile care s-au implementat pe parcursul stationarii actualului guvern la putere, constatam stupefiati ca aceasta situatie se va ameliora extrem de greu si desigur tot cu banii cetatenilor. Intrebarea mea este insa, urmatoarea: De unde vor mai fi extrasi acesti bani, tinand cont ca salariile bugetarilor au fost micsorate cu 25%, pensiile cu aproximativ 5%, TVA-ul majorat cu 5% si preturile marite pana la "saturatie"?! Iar daca mai adaugam si datoria specificata mai sus, pe care tot romanii o vor cotiza, la ce concluzie ajungem?

luni, 14 februarie 2011

Boc tot mai volatil

     Din informatiile pe surse este foarte posibil ca actualul premier al Romaniei, si anume Emil Boc sa nu mai suporte presiunile la care este supus de catre Traian Basescu si sa faca gestul onorabil de a-si da demisia. Sunt absolut convinsa ca la aflarea acestei vesti orice cetatean care are demnitate si doreste sa supravietuiasca decent in aceasta tara, va scoate un sunet de bucurie intru plecarea lui Boc. Deocamdata nu dispun de mai multe informatii, insa la aflarea unui rezultat agreabil, voi fi cu siguranta printre primii care va scrie despre acest eveniment.


                                                [ va urma o continuare concreta...]

miercuri, 9 februarie 2011

Divergente bizare

     Nici macar nu s-a solidificat relatia partidelor din opozitie, ce tocmai s-au unit sambata si deja disputele au inceput sa ia amploare. Inca inainte de parafarea Uniunii Social-Liberale a existat un conflict intre Victor Ponta (lider PSD) si Dan Voiculescu (fondatorul, respectiv vicepresedintele PC si patronul trustului de televiziune Antena 3). Motivul principal a fost acela ca Victor Ponta i-a interzis lui Dan Voiculescu sa participe la sedinta de uniune a partidelor, argumentand ca acesta ar strica "fotografia de grup" a liderilor celor trei partide. Nu stiu daca aceasta actiune a lui Victor Ponta a fost una rau intentionata sau doar o gluma, cert este ca relatia dintre cei doi s-a racit spontan, avand repercusiuni vehemente, mai ales pentru liderul PSD.
     Fiind invitat la emisiunea "Sinteza zilei" de pe Antena 3, la o zi dupa semnarea uniunii, Victor Ponta a fost aspru dezaprobat dar si atacat, de catre Gabriela Vranceanu Firea (prezentatoare Antena 3). In alta ordine de idei, doamna Firea a ascultat sfatul lui Dan Voiculescu, in a carui subordine se afla, acela de  "a fi rea" si a facut diferite abateri de la subiect, adaugand cate o relatare dura referitoare la Victor Ponta. Acesta din urma i-a raspuns diplomat la atac, insa spre finalul emisiunii a refuzat sa mai dialogheze cu vreunul dintre jurnalisti, fapt pentru care a declarat ca nu va mai participa la nicio emisiune din cadrul trustului lui Voiculescu.
     Acum din punctul meu de vedere, singurul vinovat din aceasta emisiune a fost Gabrielea Firea, care de altfel nu s-a dovedit a fi o doamna, intrucat aceasta nu si-a demostrat calitatile de jurnalist, ci dimpotriva, notorietatea ei de bun "comunicator" a devenit volatila.

marți, 8 februarie 2011

Puterea scade in sondaje!

     Daca duminica s-ar organiza alegeri pentru numirea unui nou presedinte al Romaniei lucrurile ar arata astfel: cel mai mare procentaj il are liderul PNL, Crin Antonescu cu 41%, pe locul doi se claseaza liderul PSD, Victor Ponta cu 15%, iar pe locul trei actualul presedinte, Traian Basescu cu 13%.
     In ceea ce priveste alegerile parlamentare, PSD ar stationa pe primul loc cu 31,1%, pe locul doi alianta PNL+PC cu 26,8%, iar pe locul trei PDL cu 18,2%.
     Astfel tragand o linie, constat faptul ca actuala putere ar fi undeva in indepartare fata de celelalte trei partide din opozitie, privind procentele unei noi puteri, consacrate chiar de cetatenii romani care nu mai sunt dispusi sa suporte un asemenea comportament frustrant, asa cum se dovedeste a fi cel al actualei puteri. Este de retinut ca romanii, prin comportamentul lor doresc ca actuala putere sa fie inlaturata si astfel sa vina in fruntea tarii personaje politice mai capabile si mai dornice de a actiona in functie de doleantele lor. Din cate observ eu si cred ca si dumneavoastra, opozitia este dispusa sa recurga la noi strategii pentru a face ca Traian Basescu si PDL sa dispara din imaginea de prim-plan a Romaniei.

sâmbătă, 5 februarie 2011

Uniunea Social Liberala

     Prin prisma conjuncturii in care se afla Romania in acest moment din cauza actualei puteri,PNL PC si PSD-cele trei partide de opozitie si cu increderea cea mai evidenta din politica romaneasca, s-au decis sa lase deoparte divergentele si sa isi uneasca puterile prin intermediul Uniunii Social Liberale(USL). Liderii celor trei partide sunt de parere ca aceasta alianta va fortifica opozitia si are toate sansele sa invinga in lupta cu duplicitarul Traian Basescu si cu PDL. Aceasta alianta uneste cele trei partide prin faptul ca, dorinta de a-l izgoni pe Traian Basescu de la putere s-a accentuat, deoarece traiul din Romania a devenit unul precar si foarte greu de suportat de catre cetateni.
     Liderul PSD, Victor Ponta a declarat ca Traian Basescu mai are trei arme nocive, si anume 1.exterminarea oamenilor importanti din PSD, prin arestarea acestora 2. cumpararea voturilor 3. cumpararea increderii oamenilor din diaspora, insa acesta are toata convingerea ca USL va reusi sa elimine regimul Basescu-Boc-Udrea.
     Din punctul meu de vedere, nu mai exista incertitudinea ca USL nu va castiga pe mai departe. Sunt absolut convinsa ca prin unirea opozitiei, Romania mai are o sansa pentru a depasi aceasta imensa catastrofa in care PDL-ul impreuna cu Traian Basescu a varat intreaga tara.