joi, 23 iunie 2011

GOLFUL, un sport pentru oamenii de calitate

     Consider ca este momentul prielnic de a aborda si o alta fateta a mediului in care ne perindam pe parcursul intregii vieti. De aceea, daca tot ne aflam in perioada vacantelor este benefic sa aruncam o privire si asupra unui sport practicat de oamenii care stiu cu adevarat sa se mentina la un anumit standard.
     Poate ati auzit ca in unele tari golful este o maniera de a trai extrem de agreata de multe persoane avand un impact pozitiv asupra fizicului, dar si psihicului. Din pacate, in Romania nu dispunem de conditii si resursele necesare practicarii acestui sport, fapt pentru care nici numarul terenurilor de golf nu depaseste cifra patru: Pianu de Jos, Clubul Diplomatic, Lac de Verde, Tite Golf  Resort. Numarul jucatorilor de golf din Romania este unul extrem de restrans, nedepasind cateva sute, dupa cum afirma secretarul general al Federatiei Romane de Golf, Mircea Asanache, spre deosebire de alte tari precum America, cu o cifra de aproximativ 6,5 milioane de jucatori. Tara de bastina a golfului modern, unde exista 630 de cluburi si peste 250.000 de jucatori inregistrati este Scotia. Potrivit European Golf Association, in Europa sunt circa 3.500 de terenuri de golf, iar la nivelul SUA 35.000 de terenuri.
     Tinand cont ca cifra necesara pentru a intretine un teren de golf fluctueaza intre 500 si 800.000 euro, iar ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului isi permite sa cheltuie o suma mai mare doar pentru un brand turistic, este usor de observat faptul ca niciodata nu vom reusi sa dezvoltam o mentalitate mai evoluata decat cea la care ne pretam in acest moment. Dar revenind la un nivel mai avansat de percepere a acestui sport, si anume in zonele unde chiar se fac performante, se pare ca din 2016 golful va deveni un sport olimpic, intrucat in lumea intreaga exista 500 de milioane jucatori, lucru ce permite transformarea acestuia intr-o realitate cu potential.

                                            BEST OF... GOLF

     Va voi prezenta o parte dintre cele mai bune terenuri de golf si cele mai exclusiviste cluburi de golf din lume, majoritatea apartinand USA.

     1. GOLF&SPA RESORT RITZ-CARLTON situat fiind in Jamaica pe terenul unei vechi plantatii de trestii de zahar si numarandu-se printre cele mai renumite terenuri de golf din lume si cel mai bun din Caraibe include hotelul cu acelasi nume, un spa si 6 restaurante ce stau la dispozitie clientilor care vor sa se bucure de o vacanta de calitate.






     2. PEBBLE BEACH RESORTS este etichetat ca fiind terenul numarul 1 din SUA si are la baza 3 hoteluri, un spa, 5 circuite de joc diferite si o academie de golf.






      3. PINEHURST LUXURY GOLF&SPA RESORTS a primit in 2007 titlul de cea mai buna statiune de golf din lume si include 8 terenuri de golf pe o suprafata de 10 km patrati, un spa, restaurante si o academie de golf.





     4. SEBONAK este un club privat din New York, are cele mai scumpe abonamente din lume: un card de membru costa, in 2010, 1 milion de dolari. Terenul clubului acopera o suprafata de 300 de hectare si are 19 parcursuri.





     5. THE BRIDGE este tot un club din New York, dar are un circuit inchis, unde membershipul ajunge si la 750.000 de dolari pe an.






     6. LIBERTY NATIONAL este situat la mai putin de un km de Statuia Libertatii, iar un membru al acestuia trebuie sa scoata anual o suma de jumatate de milion de dolari.














miercuri, 8 iunie 2011

Chinezii - la un pas de a domina Europa

     In ultima perioada chinezii, care stim cu totii ca au inceput sa se dezvolte din ce in ce mai mult, isi extind ideile, astfel incat doresc sa domine intreaga Europa. Un fapt care ne demnostreaza tot mai acut ce am afirmat mai sus este ca investitiile Chinei in Europa s-au majorat uimitor, in ciuda rezistentei Lumii vechi la expansiunea chinezilor. Acum cand asiaticii au sume colosale in gestiune vor sa isi atinga unul dintre cele mai relevante obiective, tintind catre companiile puternice europene.
     Cel mai mare exportator al lumii, China s-a hotarat sa iasa la cumparaturi prin Europa cu "economiile" ,din ultima perioada, in valoare de 2,7 mii de miliarde dolari, permitandu-si sa ofere cu mult peste sumele stabilite pe piata de catre cele mai puternice companii cu un avans vizibil al tehnologiei. Iar pentru a va convinge de veridicitatea acestor informatii va fac cunoscute datele care efectiv au pus stapanire pe Europa. Daca intre anii 2003 si 2005, investitiile chinezilor in Europa erau de 853 milioane dolari, cifrele s-au majorat considerabil intre anii 2008 si 2010 si au atins o valoare estimata la 43,9 miliarde dolari, astfel ca in prezent China are in posesie 118 companii de prestigiu europene. Printre acestea se numara si al doilea cel mai mare producator de lactate din lume, Yoplait care acum apartine Chinei in proportie de 50%, dar atentie lista continua si inca nu este una prea mica. Chinezii intentioneaza sa se extinda si in afara Europei, insa momentan se concentreaza intens pe activitatiile consacrate deja aici.

vineri, 3 iunie 2011

Bratara Gucci in sprijinul Japoniei

     La sfarsitul lunii aprilie, bine cunoscutul brand Gucci a lansat, in scop caritabil, o editie limitata de bratari, sustinand astfel eforturile de revenire ale Japoniei in urma catastrofei produse pe data de 11 martie 2011. Repercusiunile acestei intamplari neprevazute si zguduitoare pentru intreaga Japonie se pare ca si-au pus amprenta pe o parte majora a populatiei lumii, fiind puternic afectate apa, aerul si solul. Odata cu aparitia acestui seism ce a atins o magnitudine de aproximativ 9 grade pe scara richter populatia a suferit o pierdere de 18.000 de persoane, semnalandu-se inca 10.000 disparute care probabil au avut aceeasi "destinatie", precum intregi zone care au fost devastate, iar acum se cer refacute.
     Cu o tesatura ce etaleaza culorile steagului Japoniei, alb si rosu, aceasta bratara este accesorizata cu un medalion pe care este inscriptionat mesajul "Gucci loves you". Comercializarea bratarii a inceput in Japonia, iar acum s-a extins in SUA, Europa si Asia. Pretul acesteia se perinda in jurul valorii de 80 euro, un pret nu foarte mare, in cazul in care ne dorim cu adevarat sa contribuim la refacerea Japoniei. Din pacate, inainte ca aceasta tara sa se confrunte cu astfel de calamitati, a avut parte de scaderi economice semnificative, fiind depasita din acest punct de vedere de catre China.  Acum Japonia trece prin clipe destul de grele, insa ma bucura faptul ca intreaga planeta si-a pastrat acest spirit de solidaritate, sarindu-i in ajutor.
Bratara se va vinde in curand, si in Romania, la magazinele specifice brandului.

Tendinte in evolutia activitatii economice in perioada mai-iulie 2011

     Industria prelucratoare:

   Volum de productie: +13%
   Numar de salariati: -3%
   Preturi: +12%


     Servicii:

   Cererea: +11%
   Numar de salariati: -2%
   Preturi: cresteri inca nespecificate


     Constructii:
   Volum de productie: +24%
   Numar de salariati: +11%
   Preturi: +16%


     Comert cu amanuntul:

   Volum de productie: +8%
   Numar de salariati: +1%
   Preturi: +36%


     Pe langa procentul colosal de majorare al preturilor si numarul de salariati redus va prezint si situatia romanilor care inca mai lucreaza in aceasta tara, care nu se dovedeste, dupa cum veti  vedea in cele ce urmeaza, a fi favorabila.

     Cat lucreaza romanii pentru stat si ce primesc in schimb

   2006 --> 129 zile/an               
   2009 --> 137 zile/an
   2010 --> 147 zile/an
   2011 --> 149 zile/an

     Dupa cum bine se observa numarul zilelor de munca in Romania s-a majorat in ultimii 5 ani cu 20 de zile, in timp ce salariile au scazut in anumite cazuri chiar si cu peste 25% in anul precedent, producandu-se o usoara crestere de sub 15% la inceputul acestui an. Aceasta nu ar fi o problema deosebit de ingrijoratoare daca, desigur, preturile nu ar exploda in maniera in care o fac actualmente.